|
| |
Faza 3: Procesul curent de
extindere (octombrie 2005)
Astfel ajungem la
ultima etapă din cadrul cursului 5, la procesul curent de aderare.
Un punct de plecare folositor în demersul nostru îl constituie harta de
mai jos, care face un rezumat al dezvoltării de la CEE iniţială şi până
la Uniunea celor 25.
În ceea ce
priveşte evoluţia extinderii în viitorul apropiat, ne
interesează mai ales acele ţări cu care s-au încheiat deja
negocierile –
Bulgaria şi România –, precum şi statele cu statul oficial de
candidate – adică Croaţia şi Turcia.
Conţinut
[începutul paginii]
Bulgaria şi România
|
Semnarea Tratatelor de Aderare în aprilie 2005 |
În ceea
ce priveşte Bulgaria şi România, ne vom
rezuma doar la câteva observaţii.
Negocierile cu aceste două ţări au fost
încheiate, iar Tratatele de Aderare au fost
semnate la data de 25 aprilie 2005 la Luxemburg.
Aderarea va avea loc la 1 ianuarie 2007.
Tratatele conţin însă o clauză care prevede
că data aderării poate fi amânată cu un an,
dacă reformele cerute de UE nu sunt
executate în mod consecvent!
Iar UE,
prin vocea comisarului său pentru extindere
Olli Rehn, a atras atenţia
asupra faptului că încă se mai îndoieşte că
aceste reforme vor fi duse la bun sfârşit în
timp util.
|
|
Politica UE şi politica naţională |
În acest
context este interesant cazul României. Guvernul acestui stat a
introdus cât se poate de consecvent reformele propuse de UE;
acestea au fost blocate însă de Curtea Constituţională, fapt
pentru care, la începutul lui iulie 2005, guvernul Tariceanu
şi-a anunţat demisia şi organizarea unor noi alegeri. Acest
lucru nu este decât o dovadă în plus venită să susţină afirmaţia
că politica UE este strâns angrenată cu politica la nivel
naţional.
|
[începutul paginii]
Croaţia
|
Depunerea candidaturii de aderare în februarie 2003 |
Cum au
evoluat relaţiile UE cu Croaţia?
Care este stadiul actual al procesului de aderare?
Croaţia şi-a depus candidatura la aderare la 21
februarie 2003, iar în aprilie Consiliul a rugat Comisia –
aşa cum este prevăzut în Tratate - să îşi exprime
poziţia faţă de această cerere.
|
|
Summitul de la Salonic din 2003: există posibilitatea aderării ţărilor
balcanice |
O altă etapă
importantă pentru toate ţările balcanice şi, prin urmare, şi
pentru Croaţia, o constituie
Summitul de la
Salonic din iunie 2003, ocazie cu care Consiliul European a
ţinut să sublinieze din nou faptul că ţările din vestul
Balcanilor ar putea deveni parte integrantă a UE, dacă ar
îndeplini criteriile necesare – adică Criteriile de la Copenhaga.
|
|
2004:
Dobândirea statutului de candidat de către Croaţia |
În aprilie
2004,
Comisia şi-a făcut publică poziţia cu privire la depunerea
candidaturii de către Croaţia, fapt apreciat ca fiind în general
pozitiv, dar amintind şi domenii în care acest stat candidat mai are
mult de lucrat, ca de exemplu în politica mediului şi la adoptarea acquis-ului
UE. Prin urmare, Consiliul European a conferit Croaţiei în mod
oficial, în iunie 2004, statutul de candidat.
Cu puţin
timp înainte de Crăciunul anului
2004,
Consiliul European a stabilit şi termenul de începere a
negocierilor de aderare: 17 martie 2005, în schimbul
promisiunii făcute de Croaţia că va coopera întru totul cu
Tribunalul Internaţional pentru Crime de Război pentru Fosta
Iugoslavie de la Haga.
|
|
Martie 2005:
UE refuză începerea negocierilor |
Dar pentru că, în
opinia procurorului şef,
Carla del Ponte,
Croaţia nu s-a
achitat, până în luna martie, de promisiunea făcută,
UE a luat decizia de a nu începe negocierile cu această ţară.
Totodată însă a fost stabilit, de către UE, un cadru pentru
negocieri - semn încurajator pentru Zagreb -, astfel încât
negocierile de aderare să poată începe imediat ce este adusă dovada
îndeplinirii condiţiilor de cooperare cu Haga.
|
|
01.02.2005: Intrarea în vigoare a ASA |
Un alt semnal
pozitiv pentru croaţi a fost şi intrarea în vigoare a Acordului
de Stabilitate şi Asociere (ASA), la 1 februarie 2005.
Acest acord constituie cadrul contractual în ceea ce priveşte
relaţiile dintre UE şi Croaţia până la aderare şi acoperă
domenii precum dialogul politic, cooperarea regională, alinierea
legislaţiei croate la aquis-ul UE, precum şi cooperarea în
nenumărate domenii ale politicii UE.
|
|
Iulie 2005:
Prima întrunire a comitetului ASA |
În plus, au
fost
înfiinţate o serie de foruri comune la diverse
nivele, printre altele un Consiliu de Asociere la nivel
guvernamental, care s-a întrunit pentru prima oară la 26 aprilie
2005, precum şi un Comitet de Stabilizare şi Asociere, întrunit
în premieră la mijlocul lui iulie 2005 şi în cadrul căruia,
reprezentanţii UE şi-au reiterat cererea pentru o mai bună
cooperare a Croaţiei cu Tribunalul pentru Crime de Război de la
Haga.
|
|
Începutul lunii octombrie 2005: este luată
hotărârea de începere a negocierilor |
De abia la
începutul lunii octombrie, după dezbateri intensive care au avut loc în
statele membre UE, şi care au vizat şi controversa demarării
negocierilor cu Turcia, s-a decis definitiv că şi Croaţia îndeplinea de
pe acum toate criteriile în vederea începerii negocierilor. La finele
lui octombrie 2005 a început mai apoi procesul verificării legislaţiei
croate de către Comisie, acţiune prognozată a dura aproximativ un an. De
abia după aceea vor fi deschise cele 35 de capitole de negociere. |
[începutul paginii]
Turcia
|
Turcia - un caz special |
Ceea ce a fost şi
mai este
încă valabil în cazul Croaţiei, şi anume faptul că un
proces de aderare aflat în plin curs de desfăşurare merită toată
atenţia noastră, este valabil într-o măsură încă şi mai mare în
cazul celui de-al doilea stat candidat din acest moment, Turcia.
Turcia este un caz deosebit, de aceea i-am alocat mai mult spaţiu în
analiza de faţă.
|
|
Cronologie până la începerea negocierilor |
Înainte de a trece
la analiză, vă punem la dispoziţie o scurtă cronologie, care se
rezumă totuşi doar la istoria mai recentă a statului - Turcia şi-a
înaintat încă din septembrie 1959 candidatura de asociere la CEE,
dar nu dorim să ne întoarcem atât de înapoi în timp. Vom începe
aşadar cu luna decembrie a anului 1999; în această lună, Consiliul
European a declarat pentru prima oară că Turcia ar putea adera la
UE, cu condiţia să îndeplinească aceleaşi criterii (de la Copenhaga)
ca şi celelalte ţări candidate.
În martie 2001
au loc, după cum o arată şi imaginea de mai sus, două evenimente
importante. În primul rând, încheierea parteneriatului de
aderare între UE şi Turcia. În plus, Turcia emite un program
propriu, la nivel naţional, în vederea implementării legilor UE,
care cuprinde mult peste 500 de pagini tipărite mărunt! Linkul
către pagina de internet pe care puteţi găsi acest document se
află - marcat cu roşu -
pe schema de mai sus.
Toate acestea
sunt extrem de interesante şi de importante, ilustrând încă o
dată
însemnătatea şi efectele remarcabile ale
proceselor de aderare despre care am vorbit deja la începutul
cursului 5.
|
[începutul paginii]
|
Paşii făcuţi de Turcia în vederea
îndeplinirii cerinţelor UE |
|
|
Paşii UE |
Toate aceste
măsuri sunt aplaudate la nivelul UE,
fapt consemnat şi în raportul Comisiei din octombrie 2004,
precum şi în decizia Consiliului European din decembrie 2004, de
a începe negocierile de aderare cu Turcia la 3 octombrie 2005.
|
|
Reacţii după referendurile din Franţa şi
Olanda |
Acest termen a
fost validat de Consiliul European la 17 iunie 2005, adică după
referendurile eşuate din Franţa şi Olanda. Acest fapt este
într-adevpr surprinztor, pentru că – aşa cum am văzut în scurta
prezentare a istoriei UE (cursurile 2 şi 3) – cetăţenii celor două
ţări s-au opus clar unei noi extinderi, şi mai ales aderării Turciei.
Dacă aruncăm o
privire pe condiţiile-cadru de negociere, prezentate de Comisie la
data
de 29.06.2005, putem recunoaşte cât se poate de clar faptul că
scepticismul populaţiei a fost, fără îndoială, luat la cunoştinţă.
Acest document menţionează faptul că, având în vedere obiecţiile
cetăţenilor UE, trebuie iniţiat un dialog al societăţilor civile din
UE şi din ţările candidate. Într-un alt loc este explicat cât se
poate de clar că negocierile cu Turcia reprezintă un proces deschis,
al cărui finalizare nu poate fi prevăzut! |
|
Probleme speciale în cazul Turciei |
Atitudinea
sceptică a cetăţenilor UE din unele ţări faţă de aderarea
Turciei este doar un indiciu cu privire la faptul că acest stat
reprezintă un caz de care sunt legate o serie de probleme
deosebit de dificile. Cele mai importante puncte vor fi
enumerate şi explicate mai jos.
|
|
Numărul de locuitori |
Scepticismul
manifestat faţă de aderarea Turciei se bazează în primul rând pe
faptul că
aceasta va deveni ţara cu numărul cel mai mare de
locuitori din UE. Turcia are, în momentul de faţă, 71 milioane
de locuitori; acest număr va creşte însă, conform previziunilor,
în următorii 20 de ani, la 80 - 85 milioane, depăşind astfel
numărul celui mai mare stat, Germania,
care în 2020 nu va mai avea decât 80 milioane de locuitori.
|
|
Poziţie geografică
Apartenenţa la Europa
Situaţia drepturilor omului |
O a doua
problemă o reprezintă poziţionarea geografică a Turciei - face
ea parte din Europa? La toate acestea se mai adaugă şi
deosebirile de ordin religios şi cultural.
În alt patrulea rând rămâne – în ciuda schimbărilor din cadrul
sistemului politic turc despre care am vorbit mai devreme –
problema drepturilor omului din această ţară.
|
|
Problema Ciprului |
Şi, în fine,
faptul că Turcia nu a recunoscut nici până în momentul de faţă
autonomia statală a Ciprului – care între timp a devenit stat
membru al UE! - preocupă zilele acestea – în august, septembrie 2005 –
scena politică a UE.
|
[începutul paginii]
Aplicarea modelului de analiză pe cazul Turciei
|
Modelul de analiză şi cazul Turciei |
Bineînţeles că ne interesează ce se va întâmpla pe viitor cu
Turcia în ceea ce priveşte aderarea.
Nu putem ghici viitorul, dar putem să apelăm la
modelul de analiză a
factorilor determinanţi ai extinderii(extinderilor), pe care
vi l-am prezentat la începutul cursului 5, să îl umplem cu
elemente tipice cazului „Turcia“ şi să încercăm astfel să
formulăm o prognoză (justificată).
|
|
Utilizarea modelului - un exemplu |
În primul
rând, încă o dată, pentru reîmprospătarea memoriei,
schema. În vederea ilustrării posibilităţilor sale ne vom rezuma
la umplerea cu două componente strâns angrenate, pentru a vă
demonstra cu ajutorul unui exemplu, cum trebuie procedat -
situaţia Tratatului pe scurt, adică punctul 1, şi, mai pe larg,
factorul determinant „interese naţionale“ (punctul 3).
|
|
Unanimitatea, prevedere a Tratatului |
În
primul rând, unanimitatea, prevăzută în Tratat, precum şi
necesitatea obţinerii aprobării
Parlamentului în UE, precum
şi – o contrapondere în Turcia –,
în multe state membre, necesitatea obţinerii acordului cetăţenilor
în cadrul referendurilor. Iar acest lucru,
având în vedere cele 25 şi, în curând,
27 de state membre, precum şi faptul că în multe din
aceste state membre influenţa populaţiei asupra
politicii UE a crescut enormhat!!
În acest
context, este de o importanţă crucială dacă şi
în ce măsură interesele naţionale
sunt compatibile, şi de aceea, în
cele ce urmează vom afla care au fost poziţiile
ocupate în statele membre şi la nivelul
guvernelor acestora în septembrie 2005.
|
|
Interese naţionale
Germania
Marea Britanie
Franţa
Polonia |
Germania s-a
numărat, pe vremea guvernului de coaliţie roşu-verde
Gerhard Schröder,
printre cei mai mari susţinători ai începerii negocierilor de
aderare cu Turcia. O poziţie cu totul opusă a fost reprezentată
de opoziţia de atunci a partidelor CDU/CSU.
După schimbul la guvernare, şi rocada de poziţii
diametral opuse, ţara nu va mai juca probabil acelaşi rol
pro-turc.
Marea Britanie, care
îşi doreşte o uniune
lejeră
de state şi nu o federaţie strânsă, susţine, printre
altele, tocmai din acest motiv aderarea Turciei.
În
Franţa, guvernul şi populaţia au adoptat o
atitudine cât se poate de sceptică faţă de
aderarea Turciei, atitudine
amplificată şi de votul negativ înregistrat
la referendumul constituţional. Trebuie să
mai avem în vedere şi faptul că Franţa –
alături de Austria – au anunţat organizarea
unor referenduri la care să fie dezbătută
tocmai problema aderării Turciei. Iar
rezultatul acestor referenduri s-ar putea
transforma, din pricina necesităţii
aplicării principiului unanimităţii, într-un
blocaj insurmontabil.
Să mai aruncăm o privire şi asupra
unui stat membru care a aderat
la 01.05.2004, şi
anume, asupra Poloniei. În această
ţară, se consideră – în mod cât se
poate de realist, în opinia noastră –,
că Turcia va avea nevoie, după
eventuala aderare, de o susţinere
financiară enormă din partea UE,
susţinere de care Polonia nu se va
mai putea bucura astfel. În plus –
iar acest lucru vizează una dintre
trăsăturile particulare despre care
am discutat mai devreme – Turcia
este considerată pur şi simplu prea
mare, pentru ca să poată fi tratată
în mod corespunzător după aderare.
|
|
Concluzii |
În concluzie putem spune că
interesele naţionale
şi poziţiile reprezentate sunt foarte diferite, ceea ce
va îngreuna în mod cert procesul de aderare. În plus, eşecul Tratatului
constituţional cauzat de votul negativ înregistrat la referendurile din
Franţa şi Olanda au dezechilibrat cu totul raportul dintre extindere şi
aprofundare. Pentru că structura instituţională şi "regulile de joc"
stabilite prin Tratatul de la Nisa, sunt, după cum au arătat-o exemplele
din cadrul cursului 3, cu totul insuficiente, chiar şi pentru Uniunea
celor 25. Şi este puţin probabil să se înregistreze, în viitorul
apropiat, progrese în acest domeniu. |
[începutul paginii]
Cuvânt de încheiere
|
Complexitatea şi dinamica UE |
Astfel am
ajuns în prezent şi la finalul
prezentării
noastre privind istoria şi trăsăturile principale ale procesului
de extindere, dar şi al complexului tematic
"Uniunea European". În loc de recapitulare, am dori să
vă readucem în atenţie un aspect, în opinia noastră central
pentru subiectul UE.
Cine a parcurs
complexul tematic de la început, a putut vedea şi singur că, aşa
cum l-am descris în cursul
1, UE este un sistem cu totul unic, un sistem cu multiple
nivele, care trebuie analizat în toate componentele sale, un
sistem care se află într-o permanentă schimbare.
|
|
necesită o înţelegere fundamentală pe baza
modelelor |
Această
complexitate şi dinamică inegalabilă nu poate fi înţeleasă decât de
către cei care au dezvoltat o înţelegere fundamentală pentru un obiect
bazat integral pe raportul cauză-efect. Iar prin intermediul "modelelor"
oferite de-a lungul cursurilor, noi am încercat să vă atragem permanent
atenţia asupra acestuia. |
|
Europa
are nevoie de UE |
Sperăm că am
reuşit să vă facem să înţelegeţi şi să vă placă această formă tot mai
importantă de politică "dintr-un univers care se află într-o
perpetuă schimbare" - vezi
finalul cursului 1.
Şi ne dorim ca, la rândul dvs., să faceţi pe alţii să o înţeleagă.
Pentru că Europa are nevoie de UE - vă reamintim aici de un motiv dintre
multe motive, aspectul păcii şi securităţii! Iar UE are nevoie - tocmai
în aceste timpuri grele - de cetăţeni care să fie capabili să înţeleagă
felul în care ea s-a dezvoltat. |
[Autor: Prof. Dr. Wolfgang Schumann]
[începutul
paginii]
|
