Instituţiile UE pe scurt

Sarcinile Comisiei pe scurt

Alcătuire

Deocamdată (noiembrie 2005), Comisia este alcătuită din 25 de membri, propuşi de guvernele statelor membre şi numiţi pe o perioadă de cinci ani. Parlamentul European trebuie şi el să îşi dea acordul pentru alegerea lor. Comisarii nu îşi desfăşoară activitatea în numele ţării lor de origine, trebuind să se implice, fără părtinire, în vederea îndeplinirii obiectivelor comunitare. Membrii Comisiei sunt ajutaţi de cca. 20.000 de funcţionari — ceva mai puţini decât numărul locuitorilor dintr-un oraş! — distribuiţi în 26 aşa numite Direcţiuni Generale (de ex. pentru transport, agricultură, relaţii internaţionale, politică regională etc.) şi în 9 servicii, care, la rândul lor, sunt divizate în Direcţiuni şi Referate.

Sarcinile Comisiei

În cele ce urmează vom schiţa cele mai importante 4 sarcini ale Comisiei.

Propuneri în vederea dezvoltării politicii Uniunii

dreptul la iniţiativă: fiecare decizie luată de Consiliu este precedată de o propunere a Comisiei. Comisia trebuie, ca forţă motorie a procesului de integrare, să elaboreze propuneri în vederea dezvoltării politicilor comunitare. Acest drept de a stabili ordinea zilei, de a face propuneri şi de a interconecta diverse iniţiative îi conferă o putere importantă de influenţă în cadrul procesului legislativ.

De veghe la respectarea Tratatelor

de veghe la respectarea Tratatelor: Comisia urmăreşte modul în care sunt aplicate dispoziţiile specificate în Tratat precum şi deciziile luate de organismele CE, având posibilitatea, în cazul în care constată anumite nereguli, să facă apel la Curtea Europeană de Justiţie.

Organ executiv

organ executiv pentru aplicarea politicii comunitare: acest lucru include administrarea mijloacelor financiare, precum şi aplicarea politicilor CE. Asta nu înseamnă că Comisia ia asupra sa, în statele membre, aplicarea nenumăratelor regulamente şi directive. Nici nu ar fi capabilă să facă acest lucru, din pricina numărului scăzut de personal. Aplicarea acestor regulamente şi directive se află în sarcina administraţiei statelor membre sau a instituţiilor regionale din cadrul acestora. Sarcina primordială a Comisiei este mai mult de a veghea şi controla modul în care dispoziţiile mai sus menţionate sunt aplicate de către statele membre.

Reprezentativitate în afară

reprezentativitate în afară: Comisia a reprezentat, de exemplu, Comunitatea în rundele GATT/OMC şi pe lângă organizaţiile internaţionale; acest lucru are loc, în parte împreună cu statele membre şi/sau cu preşedinţia statului respectiv.

Trăsăturile Comisiei

Trăsături importante ale Comisiei: diferenţierea funcţională precum şi faptul că este vorba de o formă multinaţională de birocraţie, care dispune de un sistem extins de comitete (comitologie), în cadrul căruia are loc o cooperare extrem de strânsă, atât la nivelul administraţiilor statelor membre, cât şi la cel al asociaţiilor naţionale sau europene.

PE pe scurt

Parlamentul European (PE) este primul organism la nivel supranaţional. El poartă un nume cunoscut nouă, din contextul sistemelor politice naţionale. În cele ce vor urma, vă recomandăm să vă uitaţi puţin peste schema următoare.

Evoluţia competenţelor PE

Totuşi PE se este mult diferit, aşa cum vom vedea imediat, de parlamentele naţionale. Competenţele şi rolul PE în cadrul Comunităţii s-au aflat într-o permanentă schimbare, încă de la înfiinţarea CECO, acesta devenind din ce în ce mai influent. Etape importante în acest sens au fost extinderea competenţelor sale în privinţa bugetului (1975), primele alegeri directe (1979), introducerea procedurii de cooperare (1986) şi a procedurii de codecizie (1992), precum şi extinderea considerabilă a domeniilor de aplicare a procedurii de codecizie, prin Tratatul de la Amsterdam..

Alte modificări au apărut şi după intrarea în vigoare a Tratatului de la Nisa. Rolul PE ca organ participant — împreună cu Consiliul Miniştrilor — la procesul legislativ se află în plin proces de extindere şi de consolidare.

Mod de organizare şi structura PE

Despre structura şi modul de organizare al PE ne informează următoarea schemă, care lasă să transpară totodată şi diferenţele importante dintre PE şi parlamentele naţionale.

După cum putem vedea, PE este compus din facţiuni suprastatale, ca de exemplu, din facţiunea Partidului Popular European şi a Democraţilor Europeni (PPE-DE), care, cu cei 279 de deputaţi ai săi, reprezintă la momentul actual cea mai puternică facţiune, sau facţiunea Partidului Social Democrat European (PSE), cu 199 de deputaţi. În aceeaşi schemă de mai sus puteţi afla câţi deputaţi vin dintr-o anumită ţară.
 

Comitetele PE

De o însemnătate deosebit de mare pentru activitatea PE şi a sferei sale de influenţă sunt cele 20 de Comitete Permanente (vezi prezentarea din schema de mai jos). Parlamentarii, numiţi pe o perioadă de cinci ani şi care îşi desfăşoară activitatea într-unul din Comitete, trebuie să îşi însuşească o cantitate substanţială de informaţii din domeniul de specialitate ales. Astfel, ei pot urmări şi verifica activitatea direcţiilor generale ale Comisiei şi ale diferitelor Consilii ale Miniştrilor de specialitate, fiind înzestraţi cu puterea să şi influenţeze această activitate — într-o măsură mai mare decât pare a o permite competenţele formale ale acestora. Importantă în acest sens este şi relaţia de strânsă cooperare cu serviciile Comisiei, precum şi cu asociaţiile transnaţionale şi naţionale.


 

Trăsăturile PE

Caracteristicile esenţiale ale PE sunt aşadar următoarele: PE este un parlament multinaţional aflat într-o permanentă schimbare, care prezintă anumite linii conflictuale atât ideologice — în cadrul fracţiunilor suprastatale — cât şi naţionale — cu privire la originea deputaţilor. La fel ca în cazul celorlalte organisme deja discutate, şi în cel al Parlamentului European există o diferenţiere funcţională puternic dezvoltată. Trebuie, în fine, subliniate şi relaţiile extrem de strânse, precum şi cooperarea intensă cu Comisia, această relaţie fiind de multe ori îndreptată împotriva Consiliului Miniştrilor.

Evaluare

Pentru o evaluare comparativă cu parlamentele naţionale, trebuie să avem în vedere perspectiva aleasă. Pentru că dintr-o perspectivă statică, putem constata că PE are, în continuare, o importanţă mai scăzută decât cea a parlamentelor naţionale, fiind însă cu mult mai bine dezvoltat decât toate adunările parlamentare sau organizaţiile internaţionale. Dacă suntem însă atenţi la dezvoltarea acestuia din mai ales ultimele decenii, atunci nu putem să trecem cu vederea faptul că importanţa PE a crescut enorm faţă de cea a celorlalte instituţii: un alt indiciu însemnat în ceea ce priveşte "supranaţionalizarea" CE.

Concluzii

Cele trei instituţii menţionate mai sus — Comisia, Consiliul şi Parlamentul — constituie centrul decizional al sistemului comunitar. Acest triunghi este flancat de alte organisme deosebit de importante, despre care vom discuta pe pagina următoare: Curtea Europeană de Justiţie şi Consiliul Europei.