Uniunea Europeană

Extinderea AELS-extindere şi aplicarea deciziilor luate la Maastricht

Pregătiri în vederea organizării unei noi conferinţe interguvernamentale

Tratatul de la Amsterdam

Inovaţii în pilonul CE

Inovaţii în al treilea pilon

Rezultatele repurtate la nivelul celui de-al treilea pilon au fost, pe scurt, următoarele: au fost preluate în legislaţia comunitară acele părţi aflate în legătură directă cu piaţa internă.  Înainte de a trece, în încheiere, la pilonul al doilea, la PESC, vom aminti despre alte două hotărâri importante, care se află oarecum în afara sistemului cu trei piloni.

Integrare graduală

În primul rând, decizia ca statelor membre să le fie permisă o cooperare mai strânsă, fără ca toate aceste state să fie nevoite să ia parte la acest tip de cooperare. În urma compromisului de la Amsterdam, hotărârea, dacă un astfel de tip de cooperare poate fi permisă, trebuie luată cu majoritate de voturi. Aici este vorba astfel despre punerea la dispoziţia membrilor a opţiunii integrării graduale, opţiune care aduce însă cu sine anumite probleme: este necesară participarea majorităţii statelor membre, instituţiile UE trebuie să co-participe şi ele, iar capacitatea de funcţionare a UE nu trebuie să fie periclitată de aceasta.

Pactul de Stabilitate şi Pactul Ocupaţional

În cel de-al doilea rând, pactul de stabilitate şi pactul ocupaţional. În acest caz s-a decis adoptarea unei proceduri de vot, care urma să înceapă cu un bilanţ al situaţiei din ţările membre. Consiliul Miniştrilor trebuia să stabilească anual liniile directoare, de urmat de fiecare guvern în parte. Fiecare stat membru urma să raporteze o data pe an centrului de la Bruxelles; iar Consiliul urma să verifice aceste rapoarte, putând trimite sugestii — stabilite prin majoritate calificată — guvernelor.

Politica Externă şi de Securitate Comună (pilonul 2)

În ceea ce priveşte Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC), avem de a face cu o structură extrem de ambivalentă. Pe de o parte au fost implementate modificări în procedurile de decizie — fiind oferită posibilitatea votului majoritar, pentru ca abţinerile de la vot a unor ţări să nu mai împiedice ca până atunci luarea deciziilor —, iar pe de cealaltă, fiecărui stat membru i s-a acordat drept de veto.

S-a hotărât ca pe viitor capacităţile pentru o politică externă cu caracter anticipativ să fie ameliorate prin instituirea unei aşa numite unităţi de planificare strategică şi de alarmă imediată, compusă din reprezentanţi ai Consiliului, ai Comisiei şi ai UEO, precum şi cooperarea cu UEO în general. Nu s-a putut însă ajunge la comun acord în ceea ce privea integrarea completă a acestei organizaţii în structurile UE — un punct care se afla de multă vreme în centrul discuţiilor.

Evaluarea Tratatului de la Amsterdam

Evaluarea Tratatului de la Amsterdam decurge în două direcţii diferite. În primul rând pot fi observate strădaniile de a lua în calcul deficitele sesizate în momentul aplicării dispoziţiilor incluse în Tratatul de la Maastricht. Acest lucru este vizibil chiar din programul de activitate, propus de grupul de reflecţie în raportul adresat Consiliului Europei. Aceste strădanii au dat rezultate totuşi, şi vom sublinia aici progresele făcute la nivelul cooperării în domeniul Justiţiei şi Afacerilor Interne — în ciuda tuturor termenelor şi întârzierilor prevăzute în textul Tratatului..

Eşecul pregătirilor în vederea extinderii către est

Pe de altă parte, nu poate fi trecut cu vederea faptul că Tratatul de la Amsterdam nu şi-a îndeplinit unul din obiectivele sale cele mai importante, şi anume cel de pregătire a UE în vederea extinderii către est. Distribuţia voturilor în Consiliu nu a fost adaptată, şi nici alcătuirea şi modul de lucru al Comisiei, deşi acest lucru era un element absolut necesar în vederea extinderii. De asemenea, nu s-a putut obţine extinderea principiului majorităţii calificate în cadrul deciziilor din Consiliu, lucru imperios necesar potenţialilor membri. Astfel, Tratatul de la Amsterdam nu a reuşit — după cum au constatat mulţi critici — să facă faţă imensei presiuni a problemelor, fiind o nouă ocazie ratată de aprofundare a procesului de integrare, fapt cu atât mai grav cu cât şansa istorică a realizării unei Europe unite în urma evenimentelor epocale din anii 1989/1990 nu se oferea decât o singură dată.

Modificări tot mai dese

În concluzie, trebuie să reţinem că UE, s-a aflat, de la emiterea Actului Unic European, într-un proces din ce în ce mai rapid şi mai intens de discutare a propriilor "reguli de joc" şi de adaptare la un context modificat intern, dar mai ales extern. În timp ce de la AUE şi până la începerea discuţiilor cu privire la o nouă modificare a Tratatului, care au avut ca rezultat Tratatul de la Maastricht, a trecut destul de puţin timp, încă de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht a început dezbaterea pe tema altor adaptări necesare şi fundamente de inclus în Tratat, care a avut ca rezultat, la rândul ei, Tratatul de la Amsterdam.