Evoluţia procesului de integrare: Etapa 4

Uniunea Europeană

Analiza procesului de integrare (I) - Etapa 4

De la AUE şi până la înfiinţarea Uniunii Europene

Motive pt. noua revizuire a Tratatului, la un interval de timp atât de scurt

A patra etapă din istoria UE cuprinde perioada de la intrarea în vigoare a Actului Unic European (AUE), la jumătatea anului 1987, şi până la intrarea în vigoare a Tratatului Uniunii Europene, la finele lui 1993. Este interesant aici cum de la o revizuire de proporţii a Tratatului şi până la următoarea nu au trecut decât cca. 5 ani, adică un sfert din timpul scurs de la adoptarea Tratatelor de la Roma şi până la AUE! Se pune astfel întrebarea care ar fi motivele pentru această dezvoltare accelerată. În cele ce urmează vom indica mai mulţi factori, deosebind între factorii determinanţi din interiorul şi exteriorul Comunităţii.

Factori determinanţi din interiorul Comunităţii

Factorii determinanţi din interiorul Comunităţii se află, în primul rând, într-o strânsă legătură cu dinamica procesului de integrare, atinsă prin proiectul pentru o piaţă internă şi prin AUE. Astfel, piaţa internă se suprapune deseori cu politica monetară, cu politica imigrării şi a azilului, cu combaterea criminalităţii şi cu politica socială, fapt cunoscut altminteri sub numele de "social dumping". Aceste puncte de suprapunere au făcut ca mulţi actori să considere extrem de necesară aplicarea extensivă a politicii comunitare în domeniile mai sus amintite. În plus, aquis-ul comunitar, care a dobândit proporţii impresionante în urma adoptării AUE, a atras atenţia din ce în ce mai mult asupra "deficitului democratic" din sânul CE, determinând, în plus, unele state membre să privească cu un oarecare scepticism integrarea unei Germanii devenite mai mari şi cu o capacitate de lucru sporită în urma reunificării.

[începutul paginii]

Impulsuri externe

În ceea ce priveşte impulsurile externe, care, curând după intrarea în vigoare a AUE, prevedeau o aprofundare a conceptului de integrare, acest lucru presupunând, nu în ultimul rând, şi o nouă revizuire a Tratatului, ne vom rezuma la unele elemente-cheie:

	nesiguranţă crescută la nivelul relaţiilor internaţionale şi europene cauzată de evenimentele importante petrecute în fostele ţări socialiste;
	perspectiva aderării la UE a cel puţin câteva din aceste ţări, aderare imposibilă fără o revizuire temeinică mai ales a procedurilor de decizie interne Comunităţii, fără a influenţa capacitatea de acţiune a CE;
	globalizarea economică, care a făcut ca măsurile economice şi socio-politice luate în cadrul statelor naţionale să devină din ce în ce mai ineficiente.

Toţi aceşti factori au determinat Comisia şi Parlamentul European, precum şi marea majoritate a statelor membre, să ajungă la concluzia că sunt absolut necesare noi demersuri în direcţia aprofundării, chiar dacă acest lucru a fost contestat cu vehemenţă, mai ales de către Marea Britanie.

Negocierile pt. Tratatul de la Maastricht - foarte dificile

În ceea ce priveşte contextul istoric, extrem de interesant, care a condus la convocarea celor două conferinţe interguvernamentale pe tema uniunii monetare şi politice din 1991, precum şi felul în care au decurs acestor conferinţe, ne vedem nevoiţi, din păcate, să ne rezumăm doar la unele scurte observaţii.

Negocierile au fost deosebit de dificile din pricina diverselor interese şi a divergenţelor - destul de serioase, în parte - cu privire la întrebarea, dacă şi cum se va dezvolta CE în continuare. Unele din punctele centrale, şi mai ales rezistenţa înverşunată a Marii Britanii împotriva oricărui tip de lărgire a componentei socio-politice a Comunităţii, precum şi refuzul acesteia de a participa la planificata uniune monetară, au fost aspecte care au trebuit negociate de însăşi şefii de state şi guverne, cu ocazia summitului de la Maastricht. Dar nici aici nu s-a putut ajunge la un consens decât prin stabilirea preliminară a unui set substanţial de reguli care să prevadă starea excepţională, precum şi a unor protocoale adiţionale.

Probleme după ratificare

Dificultăţile întâmpinate în cazul noii revizuiri a Tratatului nu au fost depăşite nici după ratificarea acesteia din februarie 1992. Tratatul de la Maastricht a fost respins, în iunie 1992, la referendumul organizat în Danemarca, de o majoritate de 50,7 procente, faţă de 49,3 procente, iar astfel, problemele iniţiale au revenit în atenţie: orice modificare adusă Tratatului trebuia acceptată de toate statele membre. Doar în după alte negocieri şi concesii făcute Danemarcei, printre altele sub forma unei clauze de o în ceea ce priveşte uniunea monetară, următorul scrutin din mai 1993 a condus la succesul dorit (56,8 faţă de 43,2 procente).

Şi în celelalte state membre au existat însă probleme de acest gen. Să ne gândim doar la rezultatul foarte strâns al referendumului din Franţa (51,05 la sută pentru, 48,95 la sută împotrivp) sau la acuzele ridicate la adresa Tratatului în Germania, respinse de Curtea Constituţională Federală Germană de abia în octombrie 1993. Consecinţa directă a acestor fapte a fost că Tratatul nu a putut intra în vigoare decât cu mare întârziere, la 1 noiembrie 1993.

[începutul paginii]

Inovaţiile aduse de Tratatul de la Maastricht

Atât aşadar despre factorii determinanţi care au condus la adoptarea Tratatului de la Maastricht. În cele ce urmează vom încerca să facem un rezumat al conţinuturilor principale ale acestui Tratat. În primul rând trebuie să avem în vedere că prin acesta a fost instituită o nouă organizaţie, şi anume Uniunea Europeană, care — aşa cum reiese din schema de mai jos — se sprijină pe trei piloni.

Uniunea cu trei piloni

	Pilonul CE, adică cooperarea bazată pe Tratatul de la Paris (CECO), pe Tratatele de la Roma, precum şi pe AUE, completată şi modificată acum prin Tratatul de la Maastricht.
	Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC), "al doilea pilon", care reprezintă dezvoltarea, iniţiată la începutul anilor 70, a conceptului cooperării interstatale în domeniul politicii externe (CPE), conferindu-i un fundament în textul Tratatului.
	Cooperarea în domeniul Justiţiei şi al Afacerilor Interne - "al treilea pilon". Nici acest concept nu este nou, sprijinindu-se pe anumite tendinţe europene preexistente - foarte rudimentare, ce-i drept - în aceste domenii.
	Coeziunea Uniunii este generată de obiectivele şi de structura sa generală, aşa cum este aceasta definită în dispoziţiile generale din cadrul Tratatului. [începutul paginii]

Inovaţii în primul pilon

În cadrul pilonului CE sunt prevăzute o serie de modificări la nivel instituţional şi în ceea ce priveşte domeniile politice de interes, care vizează, în mare, efectul unei supranaţionalizări durabile. Unele exemple:

	introducerea unei noi proceduri de decizie, care să atribuie Parlamentului European dreptul la codecizie;
	mai multe decizii luate de Consiliu cu majoritate calificată;
	înfiinţarea unui Comitet al Regiunilor;;
	extinderea sancţiunilor aplicate de Curtea Europeană de Justiţie în cazul în care statele membre nu ţin cont de deciziile sale sau nu aplică la timp dreptul comunitar;
	extinderea responsabilităţii comunitare asupra domeniilor introduse prin AUE, ca de exemplu politica cercetării şi a tehnologiei, politica mediului şi politica regională;
	Uniunea monetară! Dispoziţiile cu privire la uniunea monetară constituie, aşa cum a fost programul pentru o piaţă internă în cazul AUE, nucleul Tratatului de la Maastricht;
	introducerea unor noi domenii, în care Comunitatea nu îşi desfăşurase - sau dacă o făcuse, fără să se sprijine pe Tratat - până la acea oră activitatea, spre exemplu politica cu privire la protecţia consumatorilor, educaţie etc.;
	legerea unei cu totul noi şi unice structuri de cooperare pentru politica socială, şi ea, la rândul ei, proaspăt inclusă. După ce Marea Britanie refuzase în mod susţinut şi categoric să fie de acord cu extinderea competenţelor comunitare în acest domeniu, celelalte unsprezece state membre s-au asociat într-un protocol separat, cu scopul de a realiza această extindere şi asociere - dorită de toţi şi considerată a fi necesară - a activităţilor în acest domeniu!

Pilonul doi şi trei: interstatal

Cooperarea din cadrul pilonilor doi şi trei, care, în anumite puncte, se suprapun cu elemente din primul pilon, rămâne pronunţat interstatală.

[Autor: Prof. Dr. Wolfgang Schumann]

... spre bilanţul provizoriu...

[începutul paginii]

Teme: Drepturile omului  I  Personalităţi I  Democraţie I Partide I Europa I Globalizare I Naţiunile Unite I Durabilitate

Metode:    Didactică politică    II    Educaţie pentru pace    II    Metode

Această pagină web cu privire la educaţia politică a fost concepută de a gora-wissen, "Gesellschaft für Wissensvermittlung über neue Medien und politische Bildung" (GbR) din Stuttgart. Pentru întrebări şi sugestii cu privire la conţinutul acestei pagini vă rugăm să ne contactaţi.