Serverul Internațional UNESCO pentru Democrație, Pace și Drepturile Omului
 
  Pagina de start D@dalos Pagina de start în limba română Site map Contact  
 

 

Teme:

Drepturile omului/ Personalități / Democrație / Partide / Europa / ONU / Durabilitate / Globalizare / Web 2.0

     

 

Metode:

Pedagogie politică / Metode  / Pedagogie pentru pace                    ///                    Întrebări, critici, comentarii?

 
 

 Sunteți aici:

D@dalos > Pagina de start în limba română > Uniunea Europeană > Ce este UE?

 



Cuprins


Temele manualului online despre UE:

Introducere

Importanța UE

Ce este UE?

Dezvoltarea UE

Instituțiile UE

UE pe internet

 


Ce este UE?

După cum am văzut și Introducere, există o serie de motive care îngreunează preocuparea noastră cu UE: complexitatea acestei structuri, faptul că se află într-o perpetuă schimbare ș.a.m.d..

Problema cea mai mare este însă că UE nu poate fi cuprinsă în categorii care ne sunt familiare, precum politica internă, politica externă sau politica internațională.

În cadrul unei dezbateri la care au participat jurnaliști din sud-estul Europei pe tema deosebirilor în felul în care se prezintă în presă politica națională și politica UE, unul dintre participanți a formulat următoarea concluzie:


 

"Felul în care este prezentată în presă politica națională este pe înțelesul tuturor, pentru că o mare parte a cititorilor noștri are cel puțin cunoștințe de bază cu privire la felul în care funcționează politica la nivel național și știe ce este un guvern, un parlament, ce sunt partidele sau grupurile de interese și cum interacționează ele în procesul legislativ. Pe scurt, cititorii dispun de un tipar care le permite să înțeleagă și să interpreteze știrile și informațiile. In schimb, în ceea ce privește UE, cititorii nu mai au la ce să se raporteze, ei nu au niciun fel de cunoștințe de bază".

Aceasta este, așadar, marea problemă: lipsa cunoștințelor, ba chiar reticența cetățenilor de a se preocupa cu UE, au la bază faptul că nu există un tipar care să îi ajute să înțeleagă despre ce este vorba.

Capitolul de față are ca scop depășirea acestui deficit de cunoaștere. Vom încerca, pornind de la elemente familiare precum sistemele politice naționale să identificăm trăsăturile principale ale UE și să creăm un tipar care să ne ajute să înțelegem UE ca pe un fenomen autonom și inovator. În cele ce urmează vom încerca să dezvoltăm acest tipar în patru etape distincte:

Etapa 1: Cum funcționează un sistem politic?

Etapa
2: De ce nu se potrivesc tiparele cunoscute?

Etapa
3: UE, un sistem cu niveluri multiple

Etapa
4: Utilitatea modelului cu niveluri multiple






Modelul nostru (inconștient) de politică



Etapa 1: Cum funcționează un sistem politic?

Atunci când vorbim despre politică și sisteme politice, avem de cele mai multe ori un model la care ne putem raporta. Acest model este statul național, închis spre exterior, cu instituțiile și mecanismele sale specifice. Specialiștii în studii politice îl numesc "sistemul politic". Acest sistem politic generează legile care reglementează felul în care se conviețuiește într-o societate. Imaginea de mai jos vă prezintă, într-o variantă simplificată, cum funcționează un sistem politic.

Imaginea 1: Stabilirea regulilor într-un stat național



Mecanismul de mai sus se regăsește în toate sistemele politice, fie ele autoritare sau democratice. În sistemele democratice, cetățenii participă activ la acest proces. Ei își aleg reprezentanții în parlament, pot deveni membri de partid sau reprezenta grupuri de interese, iar mass-media liberă oferă posibilitatea guvernului și parlamentului de a primi un feedback cu privire la legile emise.

Imaginea 2: Statele naționale democratice



Acesta este modelul - de cele mai multe ori inconștient - pe care îl folosește majoritatea cetățenilor, jurnaliștilor și politicienilor, atunci când se raportează la UE .







CECO, o formă inovatoare, la nivel supranațional, de cooperare internațională



Etapa 2: De ce nu se potrivesc tiparele cunoscute?

La data de 23 iulie 1952 a intrat în vigoare Tratatul de la Paris, prin care a fost înființată Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO). Acest Tratat a fost semnat de șase state naționale (statele Benelux, Republica Federală Germania, Franța și Italia), inaugurând o piață comună pentru desfacerea cărbunelui și a oțelului. Dar ce a însemnat întemeierea acestei organizații? Era vorba oare de încă o organizație internațională care să reglementeze cooperarea dintre state naționale într-un anumit domeniu?

Nimic mai neadevărat. CECO era o instituție cu totul nouă și nu numai din pricina faptului că prin ea s-au pus bazele unei piețe comune, ceea ce însemna mai mult decât o simplă zonă de liber schimb, ceea ce, la acea vreme, era oricum un element inovator de proporții, ci mai ales pentru că statele membre ale acestei Comunități și-au transferat o bună parte a suveranității lor din acest domeniu către nou-constituita instituție supranațională. În imaginea de mai jos, construită cu ajutorul modelului folosit până acum, putem recunoaște această transformare.

Imaginea 3: CECO, o organizație supranațională



Din imagine rezultă că odată cu inaugurarea CECO, sistemele politice din statele naționale implicate și-au abandonat dreptul - până atunci exclusiv - de a emite reglementări de urmat de către cetățenii de pe teritoriul național - chiar dacă, la început, acest lucru nu s-a întâmplat decât într-un singur domeniu: cel al cărbunelui și oțelului. Prin urmare, această instituție a fost încă de la început diferită de toate celelalte, vezi de exemplu Consiliul Europei, care a fost întemeiat doar cu puțin timp mai înainte (1949), fiind însă o organizație internațională cu o putere de influență foarte limitată.

Consiliul Europei dispune și el de structuri instituționale menite să faciliteze cooperarea dintre statele membre (Consiliu de Miniștri, Adunare parlamentară etc.), dar nu dispune de dreptul de a lua decizii cu caracter obligatoriu pentru statele naționale participante sau cetățenii acestora. Acesta este motivul pentru care considerăm că CECO este o organizație supranațională, iar Consiliul Europei, una internațională.

Chiar dacă la început nu a existat decât o singură organizație, limitată la rândul ei la un singur domeniu de activitate, lucrurile s-au schimbat în mod fundamental pe parcursul următoarelor decenii, după cum putem vedea în imaginea următoare:

Imaginea 4: UE astăzi



Astfel iau naștere o mulțime de probleme, de la cele de ordin teoretic și analitic și până la cele mai practice. În primul rând, ne putem da imediat seama că nu mai putem analiza politica dintr-un stat membru fără a ține cont de UE. Dacă am face abstracție de Uniune, multe situații ar deveni cu totul de neînțeles și am ajunge la concluzii eronate, vezi de exemplu spațiul de manevră politică de care dispun guvernele naționale.

Același lucru este valabil și din cealaltă perspectivă. Dacă ne-am concentra doar asupra "Bruxelles-ului", adică doar asupra instituțiilor UE, pentru a încerca să înțelegem anumite procese decizionale sau rezultate ale politicilor, am trece cu vederea faptul că cel puțin o parte din aceste instituții - vezi mai ales Consiliul de Miniștri și Consiliul European - sunt alcătuite din reprezentanți ai statelor membre, ale căror acțiuni sunt influențate într-o manieră decisivă de apartenența lor la un anumit cadru național. În plus, am uita și de faptul că deciziile UE sunt luate de statele membre.

În ceea ce privește dimensiunea practică, trebuie să reținem că, deși au apărut modificări fundamentale în felul în care sunt luate deciziile politice, noi ne vom folosi inconțtient de modelul din imaginea 2 atunci când vom încerca să înțelegem ce se întâmplă în sfera politicii.

Vă mai amintiți de ultima campanie electorală din țara dumneavoastră? Ați auzit atunci ceva despre faptul că spațiul politic de manevră este foarte limitat și că deciziile nu se mai iau decât împreună cu celelalte state membre în cadrul UE? A existat o astfel de știre? A susținut vreun politician așa ceva? Nici vorbă, ba chiar dimpotrivă! La fel ca pe vremea statelor naționale suverane, partidele au promis marea cu sarea, au arătat alegătorilor cum pot schimba ei totul în mai bine.

N-are trebui să ne mire că cetățenii îi cred pe politicieni pe cuvânt, fiind mai apoi dezamăgiți când se dovedește că nu au făcut altceva decât să mintă. De vină sunt însă atunci nu politicieni, ci țapul ispășitor preferat, Uniunea Europeană, căreia tare îi mai place să se amestece în toate cele. Cum s-ar putea schimba însă această situație? Din punctul nostru de vedere, punând la dispoziția publicului un alt model care să familiarizeze cetățenii cu noile raporturi de putere, cu UE ca structură nouă aflată între statul național și politica internațională. Despre acest sistem vom vorbi în cele ce urmează.








Sistemul UE cu niveluri multiple, un nou model



Etapa: UE, un sistem cu niveluri multiple

În imaginea de mai jos este reprezentat noul model al UE ca sistem cu niveluri multiple. La prima vedere, acest sistem este poate prea puțin spectaculos și nici nu pare să ne ofere o perspectivă inedită asupra Uniunii. Știam deja că există o organizație cu numele de UE, știam de statele naționale și de faptul că în unele din acestea puterea statală se împarte între nivelul național și cel regional - așa cum se întâmplă în cazul Germaniei, unde puterea este divizată între federație și landurile care o compun -. Dacă ne uităm însă mai atent, vom recunoaște cu siguranță unele deosebiri fundamentale față de vechile tipare cunoscute.

Imaginea 5: UE ca sistem cu niveluri multiple



În primul rând, UE, statele membre și subunitățile regionale ale acestora nu mai sunt văzute ca entități de sine stătătoare, ci ca un întreg. Acest fapt are consecințe importante, după cum vom vedea din exemplul primului referendum din Irlanda cu privire la Tratatul de la Lisabona. Rezultatul acestui referendum a fost considerat de mulți ca fiind o "victorie a democrației", lucru de înțeles, dacă ne orientăm după vechile tipare politice. Să încercăm totuși să privim această situație din perspectiva UE ca sistem cu niveluri multiple.

Imaginea 6: Primul referendum cu rezultat negativ din Irlanda cu privire la Tratatul de la Lisabona din perspectiva UE ca sistemul cu niveluri multiple



După cum putem vedea, lucrurile stau cu totul altfel. Având în vedere relația de interdependență dintre entitățile care formează sistemul UE, consecințele votului negativ din Irlanda transpar într-un mod cât se poate de evident. Acest rezultat a blocat adaptarea cadrului instituțional al UE la realitatea celor 27 state membre, a întârziat, ba chiar împiedicat, aderarea țărilor din vestul Balcanilor și a valorat mai mult decât votul din alte 23 de state membre, care își dăduseră deja acordul pentru adoptarea Tratatului. Acest lucru a fost posibil pentru că în cazul modificărilor tratatelor este necesar acordul tuturor statelor membre. Mai poate fi deci considerat acest vot negativ "o victorie a democrației"?

Nu încercăm să judecăm aici dacă decizia irlandezilor a fost corectă sau greșită. Dorim doar să vă arătăm că acest sistem cu niveluri multiple, născut cu acordul explicit al tuturor statelor membre, ne obligă să renunțăm la tiparele cu care suntem obișnuiți și să regândim o întreagă serie de concepte precum democrația sau implicarea cetățenilor, ba chiar și felul în care predăm științele politice în școli. Vă vom arăta în cele ce urmează cum ne poate ajuta modelul cu niveluri multiple.







Eliminarea prejudecăților



Etapa 4: Utilitatea modelului cu niveluri multiple

Una dintre cele mai răspândite prejudecăți privitoare la UE este percepția conform căreia niște birocrați cu totul claustrați în birourile lor din îndepărtatul Bruxelles, care nu cunosc deloc situația din diferitele state membre și, în consecință, nu dau doi bani pe interesele și nevoile cetățenilor acestora, iau decizii menite să influențeze hotărâtor viața acestora. Dacă ne folosim însă de modelul cu niveluri multiple, vom vedea că această percepție este cu totul greșită.

Această percepție este în primul rând greșită, pentru că reprezentanții statelor membre constituie o parte integrantă a instituțiilor centrale ale UE, vezi mai ales Consiliul UE și Consiliul European. În plus, Consiliul European nominalizează candidatul la președinția Comisiei Europene, care mai apoi este votat de Parlamentul European. Iar acesta este doar vârful aisbergului. Mai mult, statele membre participă la procesele administrative în cadrul a sute de comitete ale Comisiei Europene și, implicit, la procesul decizional al UE, putând astfel să impună interesele cetățenile lor.

Participarea la procesul decizional al UE nu se limitează la a include doar actorii statali din statele membre. Și actorii ne-statali de la nivel național joacă un rol important. Cu toate că aceștia nu pot genera ei înșiși legile UE, ei sunt capabili să le influențeze în mod considerabil conținuturile. În ceea ce privește cetățenii Uniunii, aceștia participă prin alegerea reprezentanților din Parlamentul European, o instituție cu mare putere de influență. În plus, ei mai au și posibilitatea - de regulă, prin intermediul unor tribunale naționale - să apeleze la Curtea Europeană de Justiție, ale cărei decizii au influențat și modificat decisiv sistemul UE, în unele cazuri chiar împotriva voinței statelor membre.

În fine, mulți cetățeni sunt membri ai unor asociații (naționale), care, la rândul lor, contribuie într-o manieră deosebit de activă la procesele decizionale ale UE. Acestea își transmit ideile și dorințele direct Parlamentului European și Comisiei și pot deține chiar calitate de membru în asociațiile UE care, la rândul lor, se vor adresa Comisiei pe canale importante și general acceptate. În acest caz nu este vorba de ”o stradă cu sens unic” (lobby pe lângă Comisie), ci, mai mult, Comisia are nevoie de informațiile, know-how-ul și, în unele cazuri, de implicarea activă  a asociațiilor la implementarea ordonanțelor și directivelor.

În plus, asociațiile naționale pot influența în mod direct reprezentanții guvernului din statele lor naționale, care, la rândul lor, vor reprezenta punctele acestora de vedere în cadrul instituțiilor UE. Aceasta este o strategie de succes mai ales în cazul în care atinsă unanimitatea de voturi, adică, cu alte cuvinte, atunci când fiecare stat membru dispune de dreptul la veto. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, poziția parlamentelor naționale în cadrul sistemului UE cu niveluri multiple a fost consolidată, creându-se posibilitatea impunerii inițiativelor civile europene.

 



Concluzii

În capitolul de față am încercat să vă arătăm ce este UE și cum putem să o înțelegem. Am văzut că problemele pe care le atrage preocuparea cu UE se explică prin faptul că Uniunea este un sistem cu totul nou, dar că, în ciuda acestui fapt, oamenii încearcă să îi interpreteze acțiunile pe baza tiparelor generaliste.

Din acest motiv v-am prezentat un model nou (cu niveluri multiple), care, având în vedere experiența noastră didactică, vă poate ajuta să înțelegeți mai bine obiectul complex de studiu ”UE” - vedeți, bunăoară, povestea despre birocrații încuiați de la Bruxelles.

Am ajuns însă într-un punct în care trebuie să ne punem o altă întrebare: Cum a apărut - și apoi s-a dezvoltat tot mai mult - acest sistem cu niveluri multiple? De ce statele membre - ținând cont de faptul că tot mai multe guverne se plâng de imixtiunea UE în treburile interne - au transferat din ce în ce mai multe competențe asupra UE? Cu alte cuvinte: Care au fost (și mai sunt încă) forțele motorii ale procesului de integrare? Despre toate acestea vom discuta în următorul capitol.

... spre Capitolul 3: Dezvoltarea UE


[© Text și imagini: Gesellschaft Agora]
 

 

Sus

Pagina de start D@dalos

Pagina de start în limba română

Site map

Contact

© 1998-2010 D@dalos - Educație politică, educație pentru democrație și drepturile omului, pedagogie pentru pace (un proiect al Pharos e.V.), Web: Agora